băbuţă? salvation?

mă întâlnesc la amiaz' cu amicul meu jean, un suflet muribund după senzaţii tari, care la fiecare întâlnire a noastră mă tot întreabă după vreo cinşpe minute de rigoare "ce mai face, băbuţa S.?"astăzi, în soarele blând de august, acest cuvânt băbuţă a făcut rotocoale mari înlăuntru meu. cum adică, bă, la 22 de ani, un amic mi se adresează cu acest simpatico-amăgitor diminutiv? şi în drum spre casă de la serviciu mirobolant, radiografiez propriu-mi stil de viaţă. socialmente vorbind mi-am restrâns teritoriu la câţiva oameni cu care îmi petrec serile, la câteva cafenele în care ne afumăm creierii, plămânii, hainele şi păru', visând împreună la marele concediu, la marea escapadă, la valuri şi la Praga, înşirând mărgele despre literaturi, picturi, culori. bârfim pe unu pe altu', analizăm comportamente umane, mai snobiş vorbind. şi apoi ne întoarcem fiecare în cuibuşoru' nostru, cu puţin la bord, ne punem în pat (cum zic sibienii) şi a doua zi o luăm de la capăt cu locurile noastre de muncă unul mai "minunat" ca celălalt. aşa trăieşte o băbuţa, socialmente speaking?

cred că unul dintre cele mai frumoase momente este cel în care stau numai cu mine, cu şiragurile de gânduri, printre culori, pensule, litere şi visuri. iar cum şi cuvântul în sine spune, această introspecţie e undeva înlăuntru. oare cine poate să arate cu deştu' unde anume? şi evidentcă ea se petrece cel mai bine când eşti numai tu cu tine.

recunosc îmi place să-i împărtăşesc lui i. despre asta.

so... cum se întâmplă să avem o viaţă de băbuţe sau moşuleţi?

şi care ar fi lucrurile care ne pot salva?